Comutare meniu
Navigare înapoi

Începeți călătoria dvs. cu Windows

Lucrul cu Windows

Tabelul următor conține setările utilizate frecvent în Windows. Puteți afla noțiunile de bază ale Windows și începe să lucrați cu acestea imediat.

Pentru a configura setările, tastați cuvintele cheie corespunzătoare în caseta de căutare Windows și selectați cea mai bună potrivire. Urmați instrucțiunile de pe ecran pentru a personaliza setările.

Tabel 1. Setări de bază

Funcții Descrieri Căutare după cuvinte cheie
Panou de control Vizualizați sau modificați setările Windows, inclusiv instalarea și configurarea de hardware și software. Panou de control
Conectați-vă la rețele Wi-Fi Pentru modelele cu un modul LAN fără fir, vă puteți conecta computerul la o rețea Wi-Fi®. Faceți clic pe pictograma rețea din zona de notificare Windows și apoi selectați o rețea pentru conectare.
Notă: Modulul LAN fără fir de pe computer poate accepta diferite standarde. Pentru unele țări sau regiuni, standardul 802.11ax poate fi dezactivat, conform reglementărilor locale.
Wi-Fi
Mod avion Modul avion este o setare utilă care porneşte sau opreşte toate comunicațiile fără fir ale computerului. Poate fi necesar să îl activați când urcați în avion. Mod avion
Mod lumină de noapte Lumina de noapte este un comutator în Windows, pe care îl puteți porni şi opri. Atunci când este pornit, culorile ecranului prezintă o nuanță mai caldă, iar cantitatea de lumină albastră emisă este redusă. Pornirea luminii de noapte reduce riscul de obosire sau suprasolicitare a ochilor.
Notă: Pentru mai multe indicații referitoare la reducerea riscului de obosire și suprasolicitare a ochilor, mergeți la Minimalizarea oboselii vizuale.
Lumină de noapte
Ajustați temperatura culorii Dacă modul lumină de noapte este activat, puteți ajusta temperatura culorii ecranului.
Notă: Anumite computere Lenovo sunt certificate pentru lumină albastră redusă, utilizând modul de lumină de noapte și setările de temperatură a culorii disponibile în sistemul de operare preinstalat. Aceste computere sunt testate cu lumina de noapte activată și temperatura culorii setată la 48 sau mai mare.
Lumină de noapte
Utilizați actualizările Windows Microsoft lansează periodic actualizări de caracteristici şi de securitate pentru sistemul de operare Windows. Actualizările valabile pentru versiunea dvs. de Windows sunt descărcate automat când computerul este conectat la internet. Când sunt descărcate actualizările, vi se cere să reporniți computerul pentru a instala aceste actualizări. De asemenea, puteți verifica manual dacă există actualizări disponibile pentru versiunea instalată de Windows.
Atenție: Utilizați doar Windows Update pentru a descărca și a instala actualizări. Actualizările descărcate din alte surse pot include riscuri de securitate.
Utilizați actualizările Windows

Tabel 2. Setări opționale

Funcții Descrieri Căutare după cuvinte cheie
Configurați recunoaşterea facială Pentru computerele cu o cameră cu infraroșu compatibilă cu Windows Hello, puteți configura recunoașterea facială pentru a vă conecta. Opțiuni de conectare
Înregistrați amprenta Pentru modelele cu un cititor de amprentă, puteți să vă înregistrați amprenta pentru conectarea la Windows. Opțiuni de conectare
Tastatură tactilă În modul stativ, cort sau tabletă, tastatura fizică a computerului este dezactivată pentru a preveni scrierea neintenționată. În aceste trei moduri, tastatura tactilă Windows este afişată în mod automat atunci când se solicită text. Dacă nu este afișată, selectați pictograma tastatură tactilă (Touch keyboard icon) din zona de notificare Windows. Tastatură tactilă
Modul tabletă Windows oferă un mod tabletă care face ca operațiile tactile să fie mai prietenoase. Dacă rotiți ecranul computerului pentru a comuta la modul tabletă, stativ sau cort, vi se va solicita să comutați la modul tabletă din Windows. De asemenea, puteți selecta pictograma mod tabletă din zona de notificare Windows pentru a activa sau a dezactiva manual modul tabletă din Windows. Modul tabletă
Blocarea rotației ecranului În modul stativ, cort sau tabletă, rotația automată este activată pentru ca orientarea ecranului să se modifice în funcție de cum plasați sau țineți computerul. Pentru a menține ecranul într-o orientare fixă, puteți selecta pictograma blocare rotație din zona de notificare Windows pentru a activa blocarea rotației.
Notă: Blocarea rotației este dezactivată în modul notebook.
--

Informații de ajutor Windows

În cazul în care instrucțiunile de pe ecran nu vă pot rezolva problema, consultați următoarele pentru a obține informații de ajutor Windows online.

  • Tastați Obținere ajutor sau Sfaturi în caseta de căutare Windows și apoi apăsați Enter. După ce se deschide aplicația, tastați descrierea problemei și selectați rezultatele potrivite.
  • Vizitați Site-ul web de asistență Microsoft. Introduceți ceea ce căutați în caseta de căutare și obțineți rezultatele căutării.